Bun găsit!

Sunt Cezar, un cardiolog nonconformist, pasionat de nutriție, sport și psihologie.
Abordarea mea este una integrativă, holistică, punând accent și pe cauzele emoționale ale patologiilor.

Propriul corp este singura casă în care trăim cu adevărat și depinde de noi cum o întreținem și cum o renovăm. Cea mai importantă investiție este sănătatea. Investiție nu atât financiară, cât de timp. Timpul este cea mai valoroasă resursă și stă în puterea noastră s-o gestionăm înțelept.

Semnatura-Dr-Cezar

Dr. Cezar Amititeloaie, născut în anul 1981, absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Iași (2006), medic specialist cardiolog (2015), antreprenor, pasionat de nutriție, sport și psihologie, fondator al clubului de sănătate și sport Vivertine Iași. 

Anii de formare i-am petrecut în Institutele de Boli Cardiovasculare din Timișoara și Iași, în departamentele de primiri urgențe, ambulator, terapie intensivă, cardiologie intervențională și electrofiziologie. Am participat activ la diverse intervenții terapeutice spectaculoase cum ar fi implanturi de stent, ablații prin radiofrecvență, intervenții chirurgicale pe cord deschis și proceduri de resuscitare. Am fost prezent anual la numeroase congrese, expoziții și cursuri internaționale (Munchen, Paris, Berna, Amsterdam, Koln, Rimini, Marsilia, Roma, etc) pentru a fi la curent cu cele mai importante descoperiri din domeniul sănătății. Adept al principiului primum non nocere – prima dată să nu faci rău – am ales să-mi dedic cariera prevenției, dorind să-i ajut pe oameni să-și îmbunătățească stilul de viață și să-și ia responsabilitatea sănătății în propriile mâini.

EVENIMENTE

Intenția mea este de a te susține să-ți îmbunătățești calitatea vieții, să-ți găsești echilibrul și să elimini cât mai multe obstacole din calea sănătății tale. Dacă îți dorești să afli mai multe despre corpul tău, despre cum să-l asculți și să ai grijă de el, te aștept la evenimentele viitoare…

Abonează-te la newsletter-ul Dr. Cezar!

Fii primul care află despre noile materiale, proiecte și evenimente marca Dr. Cezar!
Pentru a te abona la newsletter-ul Dr. Cezar, te rugăm să bifezi această casetă și să apeşi butonul de trimitere. Te poți dezabona în orice moment, urmând link-ul de dezabonare din e-mailurile noastre. Vom procesa informațiile tale personale pe baza consimțământului tău.